Cartea de teatru
CAŢAVENCII de ieri şi de azi…
Un lucru ciudat se petrece cu poetul şi gazetarul Gellu Dorian : fără să anunţe cu sur le & tobe,apare, aproape …din senin, pe piaţa literară, cu un volum de teatru.
N-ar fi o excepţie, desigur, dacă respectivul op nu ar conţine nu mai puţin de opt pie se!E greu să ţii secretă o asemenea activitate de dramaturg, oarecum paralelă cu celelalte, no torii! E greu şi să crezi că un autor de teatru atît de descurcăreţ într-ale meşteşugului dra matic nu are, pînă la 48 de ani,antecedente scenice.Oricum, volumul publicat recent la edi tura ieşeană Timpul –Caţavencii- incită şi cere o lectură atentă.În numărul de azi ne vom o pri la piesa care dă titlul cărţii;fiindcă e cea mai solidă(chiar şi la prima vedere : aproape 100 de pagini!)şi pentru că, în Anul Caragiale,conu Iancu ( fie el şi prin procură) ne e la suflet…
După modelul dezvăluit – ILC – Dorian face o radiografie netrucată a societăţii româ neşti contemporane.Viciile ipochimenilor lui Caragiale sunt la fel de viguroase, numai că apropierea excesivă de noi, a urmaşilor Caţavencilor,devine abjectă de-a dreptul(ceea ce la strămoşii lor nu am putea reproşa).Nu-i urîm,nu ne e silă, nu ne provoacă aprehensiuni Nae Girimea,Pampon,Trahanache şi Farfuridi.Nu ne e frică de avocatul plastrograf.Nu ne indignează imoralitatea Didinei.Dar Georgeştii din lucrarea de care ne ocupăm,Ţicile lor(toţi negativii piesei se numesc Georgescu şi toate consoartele/concubinele lor – Ţica!)sunt înfioră toare! Cu mul de defecte : ipocrizie,incultură, cinism,imoralitate, arghirofilie, arivism ,nostalgie a limbajului de lemn, lipsă de verticalitate,bulimie,alcoolism …ba chiar şi instinct CRIMINAL-de folos, în cazurile în care apare vreun om cinstit,sau nesigur,numit şi altfel decît grosul ma fiei! Greu de crezut că potentaţii zilei(acţiunea se petrece „între 1990-1996!” – deci,şi între 2000 – 2002,iar „orice asemănare cu realitatea NU este cu totul întîmplă toare”!) ar lectura această piesă.Norocul lor – poate, şi al dramaturgului botoşenean – că politicienii nu citesc piese de teatru; altfel s-ar îngrozi cît de nemilos sunt zugrăviţi aici!
Nimeni nu scapă de ochiul necruţător al scriitorului : şi ziariştii, ori servitoarele ,inspectorii de la fisc şi procurorii, toţi sunt corupţi(chiar dacă gradul culpei,diferă)! Nici o geană de speranţă nu se deschide asupra monstroasei lumi a piesei,de fapt, clasa conducătoare din România anului 2002.Ecouri din Caragiale, dar şi din Sebastian(Ultima oră),Ion Lu ca(Morişca),Muşatescu(Titanic Vals),dar şi din străinii Presley,Albee,Durrenmatt, ”catifelează” valoric piesa,redemonstrîndu-ne că autorul nu e un intrus în lumea scrisului pentru sce nă.Un scurt citat ne duce chiar şi-ntr-un aparent absurd,demn de Cameleonul păstorului şi Improvizaţia de la Alma :”De ce dracu’ n-a înţeles Georgescu, cel cu maşina galbenă,că Georgescu,cel cu Opelul negru,l-a pus pe Georgescu,cel în faliment,să-l dea afară din slujbă pe Georgescu,inginer de profesie,şi mai mult decît atît să-l dea pe mîna Securităţii,adică la doi şi-un sfert;şi-l ştii tu pe Georgescu,şeful de acolo,nu iartă nimic!”…
Prin piesa lui Gellu Dorian,reuşim să ne-ngrozim de contemporanii care ne conduc şi ajungem să avem, precum Ralea şi Steinhart,nostalgia politicienilor din Caragialia.Pe de altă parte,avem reconfirmarea filiaţiei ILC/ Ionesco,într-un moment în care ambii ne sunt infinit mai dragi decît personajele conturate în piesa lui Gellu Dorian…(va urma).