E interesant de aflat cun l-am cunoscut, indirect, pe titularul portretului de azi. Era cu peste un deceniu în urmă, cînd țineam rubrica Revuista revistelor, în mensualul ieșean Cronica. Semnam cu pseudonim – Conul Leonida.
Într-una din luni, am făcut o glumă (nevinovată, credeam eu): cum cîteva fotografii din Oglinda literară erau cam înnecate-n tuș (defect care a dispărut, între timp, din fericire), am atras atenția redacției asupra deficienței, zicînd că nu-i chiar de mirare, deoarece în triunghiul Focșani-Panciu-Odobești nu-i ușor să găsești un …cap limpede.
Peste o lună, în numărul următor al publicației vrîncene, m-am trezit bălăcărit de cineva din redacție, care încheia diatriba cu „ai șoriciul gros, Coane Leonido!”. Apoi ne-am cunoscut, împrietenit și am început să și colaborez la revistă. Ca dovadă că suntem, amîndoi, oameni buni la suflet – nu ținem ranchiună. Din păcate ne revedem rar, la festivaluri sau la Zilele Convorbiri literare.
Ce admir la Gheorghe Neagu? Incredibila putere de muncă: este poet, prozator, gazetar, conducător de reviste, organizator de festivaluri, ambasador al culturii române pe mai multe continente, ex-politician, binecuvîntat de Papa Ioan Paul (sic!), Cavaler al Ordinului Meritul Cultural; omul de cultură are o biografie rar întîlnibilă în lumea scriitorilor care trăiesc în provincie, fără a fi provinciali.
Din ultimul volum trimis, Poemele din templu (editura Olimpus, 2013), am remarcat zeci de versuri atașante, demne de memorat, scrise cu remarcabilă profunzime; cîteva exemple: „Practic/ Nimeni nu mai luminează pe nimeni/ stăm ascunși/ între zidurile templului/ și ne prefacem că zidim/ tainele înțelepciunii” (Lumina din templu); „Sunt ram bătrîn/ Și aștept să strig/ Din coaja mea, sub ger/ Mai sunt, mai sper” (Templier); „Cineva sună la ușa vieții mele” (Lumina); „ Singurătatea mea,/ Singurătatea mea/ Ce vină-ți pot aduce?/ Te am aici, cu mîna pe cruce/ Cînd juri să mă-nsoțești/ Departe” (Cu mine); „Ne murdărise luna templul/ Cu pete de rugină violente/ Și ne durea-n lumină-ntregul/ Iubirii noastre decadente” (Decadențele din templu); „Cine bate la poarta Templului/ cine uită să se privească-n oglindă,/ cine își calcă jurămîntul,/ cine uită curgerea timpului/ cine-și uită mormîntul,/ cine vine secat de iubire/ moare cîte puțin…”(Libertatea din Templu) ș.a.m.d.
Gheorghe Andrei Neagu, rămîne genul de prieten pe care-l simți vorbind cu versurile tale …virtuale; și este prietenul apropiat, de la distanță.
Îi urez putere de-a se lupta cu Indiferența și Mitocănia. Plus sănătate, firește…