Calistrat Costin este un renascentist,în felul său.El scrie poezie proză,teatru ,critică, umor ; în plus, traduce piese ; conduce două teatre şi are şi alte activităţi comple -mentare(păstoreşte,printre altele, asociaţia scriitorilor din Bacău ; ori ţine frîiele unui important aşezămînt – cel de prietenie între Israel şi Moldova).Cine-l cunoaşte bine, ştie că sub permanentul său zîmbet şi dincolo de neostoitele-I băşcălii există un fior tragic.Ca orice ironist,în străfunduri ,adăposteşte tenebroşi ipochimeni, deloc predispuşi la seninătate…
Fapt confirmat şi de cel mai recent volum al său – Soare cu dinţi(Corgal Press,2002).O cărticică de pe coperta căreia ne privesc,neliniştitor, două figuri ale lui Hieronymus Bosch.E o carte în care scriitorul a adunat doar haiku & tanka.Deci, lucrări restrînse ca dimensiuni dar, nu o dată,teribile ca impact livresc!Printre întîmplări cotidiene,care nu anunţă finalul şocant,se strecoară, cu artă,cu stăpînirea unui meşteşug capricios,anxietatea.Există în haikuuri o gîlceavă a înţeleptului cu lumea şi un rechizitoriu ce vizează Divinitatea,străfulgerări mizantropice şi nădufuri de gînditor nedreptăţit.
Paradoxul face ravagii :”Răni,sânge-nchegat,/moare trupul,doctore – /simt cum mă vindec ! »(p.7).Sau : « O moartă-şi plimbă/ pruncul viu într-un coşciug -/cântec de leagăn »(p.8).Ori : « Adevărule,/ mereu spânzuratule,/mincinosule ! »(p.18).În fine : “Mi-ascult steaua cum cade/ încet-încet/ înspre cer!”(p.71).
Cîteodată însă, în numai trei rînduleţe,se ascund teme(meditaţii) care cer variaţiuni de sute de pagini!Dau numai două exemple : “Înmulţiţi-vă ! – /porunci Domnul, şi astfel/s-a născut Moartea.”(p.25).Ce frumos e spus!Sau : “Actorii au dat/foc teatrului şi-acum mor/sub cerul liber”(p.24).Tulburător!(mai ales pentru noi, cei uzaţi în decenii de histrionii prin care avem “şansa” să ne exprimăm!).Pentru interpreţii de roluri, pe care-i cunoaşte bine, timp de trei directorate împărţite într-un sfert de secol,Costin chiar cred că a scris,nolens-volens,un şir de … exerciţii de vorbire,de tipul :” Vierme viermuind/la masa marilor viermi-/ vierme viermănos!”(p.44).
Dar Dumnezeu însuşi, se-ntreabă concitadinul lui Bacovia,nu-I cumva un autor de mizanscene?(« Şchioape istorii,/pribegi târâş prin teatru/ « regizor » senil ! » – p.46).De alt -fel, unele fapte cumplite din viaţa-i orchestrată în clar-obscur, îl fac pe moralist să nu mai aibă întotdeauna încredere în Cel de Sus :”Din ideea de/ « Dumnezeu » a început/a curge sînge ! »(p.29).Şi : »Mi-e groază, Doamne,/simt jertfa Fiului Tău/drag zadarnică ! » (p.31).Sintagma « drag zadarnică » este minunat găsită !
Soare cu dinţi, fără a fi o lectură « plăcută »(în sensul în care şi G.B.Shaw îşi împărţea piesele în PLĂCUTE şi NEPLĂCUTE),atestă preocuparea pentru înnoirea stilului şi completarea evantaiului subspeciilor abordate de către mereu incitantul om de litere băcăuan.Cartea,riscăm şi noi o propunere(ori o sinteză ?), ar fi putut purta un subtitlu fermecător şi deloc gratuit : Meditaţii fulgurante pe tema zădărniciei.
Punctum.