Citesc şi mă minunez : încasările filmelor româneşti pe anul 2001 s-au ridicat la imensa cifră de…17.000 dolari!Adică,nici măcar 1% din cît se cîştigă-n America!Hm…
Dacă la teatru, de bine, de rău, lumea mai merge(mai ales în Capitală!), la cinematograf oamenii nu vor să se mai ducă.Păcat!Unde-s vremurile copilăriei & adolescenţei mele, cînd mergeai la” un bilet în plus?”
„Pămînt!” – vorba lui Ştefan ăl din Delavrancea.
Într-o seară, postul Realitatea Tv,a făcut un sondaj : ce regizori români de film cunoaşteţi?Invariabil,în 90% din cazuri, era pronunţat numele lui Sergiu Nicolaescu(una a zis Necolaescu).Rar,un Piţa…un Veroiu…Aferim, cinefili!
Revăd cu incredibilă plăcere Hello,Dolly!(Gene Kelly,1969).Nu numai pentru (aici)frumoasa Streisand…nu pentru scurtul moment Armstrong,ori pentru excelenta creaţie a lui Matthau…Ci fiindcă coregrafia rămîne în film, uluitoare!
Este o amplă mişcare de balerini şi figuranţi,un ritm demenţial al schimbării cadrului(în scenele din restaurant!) şi o fantezie a maestrului de balet debordantă, care te face să înţelegi cu cît efort,talent,şi bani se realizează,uneori, o secvenţă de interior,de numai cinci minute!E atît de bine realizat ca ritm şi fantezie, ca muzică şi tipologie acest film, încît rămîne antologabil, oricînd şi de luat pe o insulă, întotdeauna…
Căsătoria lui V.Melnikov(1985),după capodopera lui Gogol,rămîne un film aproape bun.E fidel piesei.Poate prea…fidel!
Am fi aşteptat un surplus de ironie, o tuşare a absurdului, o sondare a tragicului gogolian…De asemenea, distribuţia e făcută prea … în serios!Eroii joacă aici ca într-un film realist, de reconstituire a unei epoci.Şi Aleksei Petrenko e eronat distribuit în Podkolesin.Iar Svetlana Kriucikova joacă, la Agafia,doar idioţenia!Şterşi şi interpreţii peţitorilor… Invizibilă, mătuşa!(chiar jucată de Bulgakova).
Nu aşa ceva ar fi vrut Gogol….
Faimosul Paparazzo(N.Mărgineanu,1999)rămîne.Zic asta fiindcă,vai!,50% dintre peliculele noastre de după 89 deja sunt datate.
Şi Răsvan Popescu a învăţat meseria de scenarist ; şi regizorul are – lucru rar! – sim ţul măsurii.Şi al distribuţiei!Excelenţi,şi aici,Iureş,Ploaie,Dinică,Doru Popescu…
La ceai cu Mussolini(Zeffirelli,99)-minunat!Subiectul e emoţionant…scenografia – cu gust găsită…actriţele, toate-n păr,superbe!
Relaţia băiatului(se pare, în realitate,regizorul însuşi)cu distinsele doamne din Anglia ,răsturnările de situaţii politice din anii 40,devenirea ,în timp, a lui Luca şi dragostea lui, diferenţiată, faţă de doamne,fundalul generos(din punct de vedere cinematografic) al războiului,ei bine, iată motive de revedere a acestei pelicule aproape perfecte.
Zic aproape deoarece interpreţii eroului titular erau,nolens-volens, sub nivelul prestaţiilor actoriceşti aparţinînd minunatelor Cher(incredibil de bună,aici!),Maggie Smith(cîtă nobleţe a jocului!),Joan Plowright(ce bine se achită de sarcina grea a rolului!),Judi Dench sau Lily Tomlin.
Dar poate face marele Zeffirelli ceva care să nu emoţioneze?!…
Revăd,datorită excelentei idei a lui Florin Călinescu de-a readuce pe micul ecran filme sovietice,şi Gară pentru doi şi Moscova nu crede în lacrimi.
Ce mare e Gurcenko, în primul!Ce mare e Batalov,în celălalt!Păcat că partenerii lor nu-s pe măsură.
Şi că regizorii sunt parcă,inhibaţi de o realitate oferită spre transpunere-n film…uşor depăşită.
Dar nu e vina lor.Scurtate cu cinci-zece minute, cele două producţii ale lui Reazanov şi Menşov, rămîn importante.