Jurnal de cinefil

Ilustrație pentru „Jurnal de cinefil”, text de Bogdan Ulmu: proiector de film într-o sală de cinema veche

Revăd,! oh, a cîta oară,serialul BD(la munte,la mare,în orice împrejurare;regia-M.Drăgan, dar nu contează;anul-70-71 – tot nu contează).Are acest film o candoare înduioşătoare!Au marii comici ai momentului, sclipiri care te fac nostalgic(în sens eminamente artistic).Din 90 de minute, cam 40 ,mai merg şi azi…

Numai că este inacceptabilă, în 2002,ideea că şeful din M.I.e inteligent,iar cei inferiori în grad, idioţi!Ştim cu toţii că miliţienii nu erau inteligenţi;dar nici maiorii!(aşa cum vor să ne convingă, pentru a trece de cenzura epocii,Ţic şi Drăgan).

Altfel, sigur că reîntîlnirea cu Caragiu,Bibanu,Jean Constantin,Bănică,Papaiani,Puiu Călinescu are „pitorescul” ei …

POŞTAŞUL SUNĂ ÎNTOTDEAUNA DE DOUĂ ORI(Bob Rafelson,’81)are momente agreabile; dar unde-i gloria d’anţîrţ a peliculei?Cît de sexy e şi azi Jessica,cît de misterioasă Anjelica,cît de tare s-ar strădui Jack să fie verosimil, subiectul abia mai pîlpîie, sub jarul unui interes trecut al cinefililor.

Cartea însă rămîne importantă,în genul ei.

FRUMOASA VENEŢIANĂ(M.Herskovitz,’98),la prima vedere, e o frivolitate de doi bani.Pînă înspre final, cînd intră Inchiziţia în scenă:atunci are loc o pledoarie irezistibilă pentru iubire şi pentru abolirea prejudecăţilor, care produce oarece mîncărimi şi pudibonzilor treimiişti.

Actoriceşte…nici măcar frumoasa şi inteligenta Bisset,ori excelentul Platt nu se salvează!

Puse cap la cap, cele trei episoade din Singur acasă(90-98)demască o viclenie de dozaj : e clar că cele mai dificile sunt gagurile care-i agresează pe cei doi infractori(deveniţi patru, în ultima versiune).Şi-atunci, momentele de haz irezistibil şi de inovaţie admirabilă,ocupă doar 20% din acţiune, lungirea ei deranjînd, la revederea peliculei.

Sigur că altfel,pe bucăţi, merită să-ţi pierzi timpul cu el .Ca şi Denis pericol public,reluat pe micul ecran, în preajma Sărbătorilor de iarnă, cînd picii sunt în vacanţă, iar părinţii aruncă un ochi pe ecran între învălătucitul sarmalelor şi scosul murăturilor din beci…

O plăcută surpriză a constituit pentru mine un film despre care nu s-a vorbit mult : SÎNUL ŞI LUNA(Bigas Luna,’94).O fantezie cu inserturi dure, un poem cu luciri natura -liste, o senzualitate ascunsă-n faldurile brutalităţii.

Cîtă puritate, atîta dramă: un băieţel de doar 9 ani tînjeşte…la sînii mamei sale, oferiţi numai sugarului(fratele său).Gelos, copilul se roagă să primească o pereche de sîni care să fie numai ai lui!(of, cîţi maturi nu au aceeaşi dorinţă, dar le e ruşine să o recunoască!).

Psihanalizare plăcută, pofticioşi!

AVENTURILE BARONULUI MUNCHAUSEN(Terry Gilliam,’89)este aproape de capodoperă.În primul rînd,datorită fabuloasei scenografii!Rar am văzut un autor de decoruri(chiar şi de costume),care să reuşească să umilească tot ce-i în jur, cu geniul său!

Sigur că nu e bine ca plastica să domine, într-un film.Dar cum a 7a artă este priorital vizuală, o să trecem cu vederea „defectul”.

Şi-apoi,în cîte pelicule nu observi spaţiul filmic, vestimentaţia,uitîndu-te la picioarele lui Sharon Stone,la replicile lui Dudley Moore,ori la efectele speciale?!De ce să nu fim încîntaţi,o dată, şi de un cadru plastic superb?!…De revăzut, oricînd.

Ca şi American Beauty(Sam Mendes,’99).Tulburător film!Despre ratare şi şansa ei de ingenuizare, prin iubire.Chiar eşecul parcă-i mai puţin grav, decît resemnarea!

Ce tipuri interesante!Ce ideea mununată!Ce joc actoricesc extraordinar – de la veteranii Bening şi Spacey,la tinerii Birch,Suvari şi Bentley!Şi imaginea, fantastică, au ralenti, a petalelor de trandafir care augmentează frumuseţea atît de rîvnită de toţi!

Aşa da! – vorba pedagogilor desueţi…

Text din arhiva Bogdan Ulmu, publicat așa cum l-a scris, cu ortografia lui („î” din „i”).