…Sigur că poate! Teoretic, fericirea e la îndemîna oricui. Şi totuşi…
Era fericit Augustin?( cel din filozofie)? Mă îndoiesc.
Erau fericiţi marii artişti Maria Callas, Nathalie Wood,Romy Schneider, James Dean, Margaux Hemingway ? era fericit unchiul actriţei, celebrul scriitor Hemingway,sau marele Zweig ? Doar aveau bani, glorie, iubire…
Şi s-au sinucis. În timp ce în anonimat,prin cine ştie ce cotlon al ţării(lumii),o casnică care se tîrăşte de la o zi, la alta, întinzînd salariul bărbatului, muncitor necalificat, e chiar fericită duminica, cînd sunt toţi la masă (părinţii,inclusiv cei nouă copii) şi îşi permit un de sert! Şi respiră armonia aceea patriarhală,interbelică, în care muşcatele zîmbeau din fereas tră, tatăl îşi savura rachiul de mentă şi ascultau,cu toţii, la radio, Ora veselă! (fiindcă nu a veau televizor).
Există clipe de fericire, ore de fericire, zile sau luni fericite. Nu cred că poate fi pe lume un om fericit a la longue! Sau,acela nu e un fericit autentic. Fiindcă reflexele sentimentului (stării), cu valenţele sale pozitive şi negative,nu-s de durată. Nu sunt sincere, decît foarte rar. Oameni serioşi,precişi, longevivi, năcăjiţi decenii la rînd, constată cu uimire, în ziua Marii Scadenţe, că au fost fericiţi o viaţă, fără să-şi conştientizeze asta! Şi invers :unii care şi-au lă trat mulţumirea exhaustivă, în familie, la serviciu, în ziarele mondene, au ajuns, în ultimele lor clipe, să spună adevărul : totul a fost un fals, o faţadă, aşa, de „ochii lumii”!
Dar cei care au şansa de-a se simţi împliniţi, nu-s iubiţi de cei din jur( doar nefericiţii sunt simpatizaţi de toată lumea!). Nici nu-s crezuţi. „Nu se poate ca tocmai amărîtul acela să fie, realmente, aşa cum pretinde! Nu-s eu, care am maşină, vilă, piscină, sejururi pe Coasta de Azur,carieră politică!…”
Ba se poate. Nu gloria, nu banii,nu dividendele isteţ calculate,nu şedinţele AGA lu crative,nu din A AVEA decurg clipele armonioase( deşi,trebuie să fii demagog, naiv ,ori fa riseu, să nu recunoşti că banii ajută serios în realizarea secvenţelor inubliabile!).Dar (din fe ricire!) banii nu-s de neînlocuit.
Un succes profesional ,repetabil – fie el şi de ecou redus ; o victorie post-universitară ( înscrierea la doctorat, spre exemplu) ; o seară cu soţia la un restaurant bun ; clipele de tan dreţe oferite de copii ; un film uluitor ; un concert care pică într-un moment prielnic ; surîsul promiţător al unei persoane după care tînjeai, în secret ; o primă (ori un cîştig la loto) picate din cer ; un meci frumos, văzut la televizor ; o carte publicată (sau numai un articol, apărut într-o revistă); un hobby profund; o aniversare în familie, ori o cununie gîndită cu bun-gust şi fără ostentaţie ; două zile la munte,la ţară, la mare,alături de omul important al vieţii(măcar, al momentului);o onomastică la care cîţiva prieteni adevăraţi te emoţionează…iată variante de-o simplitate incredibilă, la-ndemîna fiecăruia dintre noi, care ne urcă pe creasta valului.
Sigur că nu rămînem acolo, pe viaţă! Sigur că urmează, de cele mai multe ori(ca să nu fiu brutal şi să zic „întotdeauna!”),trezirea. Decepţia. Întristarea. Plata! („Zahlen!”-ul caragialean). Cum zicea cineva, nu scrie nicăieri că omul trebuie să fie fericit! Şi,completa un alt moralist, fericirea nu-i o experienţă, ci o amintire. Ce-ar însemna? Că amnezicii nu au privi legiul de care vorbim? Dar, vai!, de multe ori nu-l au nici cei cu o memorie vigilă!
Sau,cred eu, mă simt aşa de liniştit şi fiindcă niciodată nu am fugit, disperat,după fericire ! Ea e ca umbra : alergi s-o prinzi, se îndepărtează de tine ; pleci de lîngă ea – vine după tine! Într-o carte minunată a lui Şalom Alehem (Stele rătăcitoare)am mai găsit afirmaţia „nici nu există fericire, ci doar aspiraţia către ea!”. Just! Dar cei care aspiră, sigur, obţin un bonus de la viaţă! Şi ei nu-şi doresc un contract pe termen lung cu prea-plinul sufletesc! Le a junge (amăgitoarea?) senzaţie că s-au înrolat în mult invidiata armată a celor care ştiu de ce aşteaptă şi ziua de mîine…
Profit de ocazie să nu accept adagiul „Fericiţi cei săraci cu duhul!”.Un om sărac spiri tual, rămîne sărac şi sufleteşte! De un creier nedezvoltat atîrnă o inimă meschină. Nu poţi cu noaşte adevărata fericire, dacă nu citeşti adevăratele cărţi , nu asculţi adevărata muzică , nu te seduc adevăratele mari idei , nu ai şansa realelor prietenii şi, în fond,ar reieşi nu cunoşti adevărata viaţă.
Cu nesiguranţa zilei de mîine;
cu neîncredere în dragostea definitivă a celor din jur, în ordinea mondială, în succesul definitiv al democraţiei în România;
cu spaima permanentă că nu vei obţine celebritatea, dragostea ideală, relaxarea psi hică şi economică;
atîta vreme cît te crezi un om fericit, cît ai pentru ce te-ntoarce,seara,acasă ;
cît ştii că ai de lucru şi cei din jur au nevoie de mintea & aptitudinile tale ;
cît simţi că ai o bogăţie sufletească şi e cazul să mai dai celor din jur;
cît observi că te poţi bucura de viaţă şi că aceasta, rămîne, în continuare, frumoasă, dincolo de inerente enervări şi cotidienele şicane;
trecînd peste amînările dovezilor de răsunătoare glorie;
tolerînd ideea că fericirea ţine de discreţie, şi nu de trîmbiţarea succeselor multiple;
ei bine, cu gura pe jumătate deschisă şi cu fruntea vag-senină,declară,sincer,uşor jenat de ceea ce-ţi iese pe gură,”Da, am izbutit!”. Şi viaţa, de bună seamă,va lua în calcul susurînda ta mărturisire…