Haz de necaz
Cazul Costinaş
De aproape un an, presa timişoreană, ba chiar şi cea naţională, plus radioul & televiziunea (Lucica Hossu a realizat un frumos film pe tema asta,difuzat de mai multe ori prin decembrie) se ocu pă de misterul dispariţiei celui care a fost un mare gazetar, un adevărat revoluţionar, un interesant cineast : Bebe Costinaş. E incredibil să dispari, în mileniul trei, fără să se ştie unde, cînd, cum, de ce. E greu de crezut că aceeaşi televiziune care ne oripilează zilnic, cu cadavre descoperite după două, trei, ori zece zile, nu poate da nici o veste despre (ipoteticul?) corp neînsufleţit al foarte popularului bănăţean.Va rămîne un mister neelucidat sfîrşitul lui Costinaş? Chiar nu pot face nimic poliţiştii, gazetarii de investigaţii, detectivii, vî nătorii de recompense( căci minunatul prieten al dispărutului, Oscar Berger, directorul trus tului de presă Timişoara, a oferit o recompensă tentantă pentru descoperirea lui Bebe – viu sau mort; Berger,de altfel, a semnalat cazul forurilor jurnalistice internaţionale : nici un răs puns).
Am avut şansa să mă număr, în anul premergător acestui ciudat exit, printre priete nii săi. Mi-a oferit, cu dedicaţie, şi trei dintre cărţile lui de interviuri. Cînd repetam la Ti mişoara( şi întîmplarea a făcut să realizez trei spectacole, acolo, estimp)ne vedeam zilnic : la bufetul teatrului, la „Sticlărie”(o bodegă, în centru), ori pe la foarte mulţii săi prieteni, care ne puneau la dispoziţie un cuptor de curte să pregătim o gîscă, ori o casă, la ţară, să-l aniver săm pe proprietar. Bebe era un om deştept, citit, cu o gîndire intransigentă, de-o exigenţă de ranjantă. În decembrie 89,ca şi-n următorii doi ani s-a bătut cu foştii nomenclaturişti şi secu rişti, împiedicîndu-i să reintre-n conducerile structurilor importante ale administraţiei locale. Era cunoscut bine, de toţi capii oraşului de pe Bega ; era ascultat şi respectat ; dar era şi ama tor de o răchie gustoasă, de o bere proaspătă , de o specialitate culinară (un crap la cuptor sau un purcel de lapte).Îi plăcea să privească o femeie frumoasă. Îşi iubea mama teribil şi era un camarad de nădejde. Era un şuetist de vocaţie : nu neapărat că monopoliza discuţia, ci,ştiind să asculte, o puncta. Dădea verdicte – de cele mai multe ori, juste.
Îi mai plăcea să dea porecle (era foarte mîndru de acest obicei) : prietenilor,ori chiar cu noscuţilor, le adresa un tandru „cioclule!”; iar amicii erau renumiţi de el Diavolul tas manian, Adonis Moraviensis,Golumb, Gogulea, Reazan, Sabuinul, Ursuleana, Muşuroiu, Gogu Balcanicu ,Şan dor, Schizy ş.a.m.d. Ne cerea să-i spunem Husky – era rău de căldură! Mamei i se adresa cu Madam Naftanailă ; mie-mi zicea ITI( de la itinerantul! de altfel, a şi publicat un interviu cu mine, pe o pagină de ziar, cu doar trei luni înainte de-a dispare, intitulat Dialog cu marele călător).
După evaporarea sa (8 iunie 2002), au început, fireşte, supoziţiile : unii spun că l-au văzut pe aeroportul din Budapesta; alţii,că e-n America, la fata lui; s-a vehiculat şi ideea unei execuţii la comandă(cerută de unul dintre eroii cărţii la care lucra – interviuri incendiare cu un cap al lumii interlope).Dacă ar fi fost în viaţă, în aste zece luni, ar fi dat cuiva apropiat, un semn că trăieşte.
Ca să curme aceste speculaţii,cineva,probabil poliţia, a anunţat că s-a descoperit lîngă Timişoara un schelet şi nişte diazepam, plus un maiou albastru.Mama celebrului gazetar a fost chemată să identifice lucrurile. Bătrîna a zis că par a fi aparţinut fiului ei. Prietenii lui se îndoiesc şi acum că, brusc, după zece luni, a ieşit lîngă calea ferată sceletul şi obiectele respective! Unde au fost acestea pînă acum?
Culmea e că şi dacă nu ,nu se poate da un semn! Nimeni nu ştie unde-i Bebe, după atîta vreme; Bebe cel iubit de atîta lume; cel cunoscut bine de un sfert de Românie. Nimeni nu va spune, probabil, deşi s-a petrecut recent, care e data morţii minunatului nostru prieten. Iată un subiect cu-adevărat demn de pana sa…
