Haz de necaz
Premiile şi nenea Iancu
Recent, din ZIARUL DE IAŞI (numărul din 10 oct. 2002) am avut plăcerea să aflu că sunt nominalizat la premiul pentru „critică, istorie literară , eseu , ediţii” al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi. Bănuiam că onoranta menţionare i se datora lui Caragiale, nu mie ( căci, volumul rămas în discuţie se intitula ,modest, MIC DICŢIONAR CARAGIALE ).
Mai bănuiam că, fiind încă Anul Caragiale,şi fiind vorba de primul dicţionar dedicat teatrului geniului din Haimanale, a fost vorba şi de un moment prielnic .
În fine, ca să termin cu bănuielile, mai speram că şansele subsemnatului rămîneau mari pînă la capăt, raportîndu-mă şi la celelalte două lucrări nominalizate în secţiunea cu pricina ( valoroase, dar de o mai palidă rezonanţă , în anul 2002).
Ei bine, din cele trei nominalizări, a cîştigat…a patra! O mai mare surpriză( pentru mine, cel puţin) nu se poate imagina!. Şi un mai mare respect faţă de soluţiile propuse de nenea Iancu, acum un secol şi ceva ( căci, dacă ne-amintim bine, şi-n Scrisoarea pierdută se bat Farfuridi şi Caţavencu, pentru ca pînă la urmă să cîştige Dandanache!). Eu deci, în calitate de iubitor al operei lui Caragiale, mă declar mulţumit : juriul Asociaţiei Scriitorilor a procedat subtil, nepremiind o carte despre autorul Scrisorii, ci procedînd în spiritul comediei! Gratitudinea mea adîncă, de fan al scamatoriilor!…
Pe de altă parte, e normal ca-n perioada în care Iaşul era dominat de spiritul cuvioasei Parascheva, să fie preferat cineva mai aproape de sfinţenie. Ori, recunosc cu mîna pe busuioc, între mine, Sergiu Ailenei şi Vlad Sorianu,cel mai cast rămîne domnul profesor Ciopraga! Îl felicit , cu bruma de fair-play care mai zace-n mine! Şi precizez că dorinţa dînsului de-a intra în competiţie cu noi, este onorantă!
Pe de altă parte, mă strădui să înţeleg şi efortul lui Nichita Danilov de-a-l aduce pe domnul profesor pe lista nominalizărilor, chiar după ce aceasta a fost făcut publică : optzecist, la optzecist cunoaşte! (că domnul profesor a trecut de optzeci de ani!).
Numai că, părerea mea (vorba lui Văcăroiu! ) : lupta are o miză prea mică ,pentru o personalitate care a obţinut, pînă la această venerabilă vîrstă, cam toate premiile naţionale posibile! Noi, deh, ne-am fi aşteptat ca domnul academician să concureze la Herder! Dar sigur că laurii & banii nu prisosesc niciodată, că doar nu-s boli de sezon.
Felicit juriul pentru originalitate – adică, fiindcă nu a citit cărţile ! de jurii care se iau în serios , doar e plină lumea! – şi promit ca-n Anul Sadoveanu să revin în concurs cu o nouă ediţie a micuţului meu dicţionar Caragiale. Într-o logică elementară, cam atunci ar fi timpul lui! (fireşte, cu condiţia ca nominalizările să nu mai pice, iar, în timpul Sărbătorilor Iaşului, perioadă în care pioşenia paralizează logica, bunul-simţ şi spiritul critic ).