Adresa de e-mail:

contact@bogdanulmu.eu

Vocația diarismului *

*Articol scris pe data de 7 martie 2016

_____________________________________

Candid Stoica (cu care, iată, sunt amic de peste patru decenii!) a scos al treilea jurnal teatral (2001 – 2010): Ridi pagliaccio. Le-am citit cu nesaț pe primele două (deși aveau circa 800 de pagini format A4, fiecare!). Nici ultimul nu e prea firav (are 600!). Și totuși…

ridi-pagliaccio-candid-stoica-bogdan-ulmu

Interesul pentru anecdotică teatrală (demonstrat și prin ultima mea carte, Pagini dintr-o istorie subiectiv/anecdotică a teatrului românesc) nu m-a lăsat să nu-l termin, în cîteva seri.

Am citit multe cărți pe tema asta: ce are special actorul Teatrului de Comedie? O acribie a consemnării, o răbdare a istorisirii, o ușurință a imortalizării. Și-n plus, relatările nu sunt aferente doar lumii artei: găsești în jurnal referiri la viața politică, la coșul zilnic, la situația internațională, la viața conjugală…Tristețea se împletește cu veselia, iar subiectele profunde sunt contrabalansate de altele, frivole. Cum și cînd a pus pe hîrtie isprăvile, ne spune chiar Candid, la pagina 9: „Sunt pagini scrise în pripă, contra cronometru, fără o elaborare ulterioară, majoritatea în miez de noapte, sfîșiat de dorința că în pat mă aștepta iubita mea Sara, uneori, la primele ceasuri ale dimineții, pe genunchi, pe un colț de masă, în bucătărie, în cabină, ascuns în culise, în camere de hotel, în turnee, în autobuze, în tren, în avion, mai tot timpul pe furiș, pe furiș”…

Sincer să fiu, această ferire de ochii lumii, nu răzbate în tonul comentariilor. Ba chiar, nu o dată, autorul spune că își imprima colegii, la vedere, fără să se ferească (asta cînd apela la reportofon; în rest, desigur, nota în cele 101 de caiete/jurnal). Pe lîngă multele cărți de amintiri ale mai vechilor actori celebri, pe lîngă jurnalele, mai recente, ale lui Furdui, Ion Focșa, Sebi Ștefănescu, pe lîngă cărțile în care-s portretizați Vlad Mugur, Miluță Gheorghiu, Margareta Baciu, Teofil Vâlcu, Gigi Dinică, Marin Moraru ș.a., cele trei cărți ale lui Candid completează pasionanta galerie a figurilor scenei naționale.

Subiecte? O-ho! Autorul nu are frica inspirației care va seca: orice pățiște ziua sau noaptea, în țară, ori în Canada, la teatru sau la piață, devine literatură (modelul, recognoscibil – Ion Luca Caragiale). Deci, și tematica este diversificată și inegală: vorbește despre tristețea pensionării (deși, din jurnal, aceasta nu apare nici o secundă!), dar și despre o colegă care este suspectată că joacă…fără chiloți! Citind o altă carte cu întîmplări din teatru, a unui actor gălățean, diaristul nostru remarcă un anume neverosimil al relatărilor:„…instituțiile teatrale sunt populate, în permanență, cu bețivi, idioți, proști și… foarte proști” (pag. 98).

Sunt convins că are dreptate: dar uită un lucru – nici ipochimenii din cărțile sale nu par de-o …normalitate exemplară! Și dacă-i reproșează histrionului danubian că nu atinge dimensiunile amintirilor lui Caragiale, ori Bulgakov, reproșul s-ar putea întoarce, vai!, și asupra sa…

Cu ocazia dispariției marelui shakeaspearolog Jan Kott, diaristul profită de ocazie să-i facă un portret în lumini și umbre, oferind amănunte cvasi/necunoscute: omul partidului comunist, pînă la moartea lui Stalin, și-a revenit ulterior, pentru că „nu ești obligat să mori tîmpit”. Chiar! Și ca să vedeți cultura și caracterul unor colegi de scenă, citez spusa unui jalnic actoraș, la moartea lui Kott: „Mă doare-n cot!”.

Trăiesc și eu în teatru, de 42 de ani: cartea lui Candid aproape mi-o asum, ca și cum aș fi coautor. Mi-e teribil de familiară!

Be Sociable, Share!