1.

Omul (este la serviciu, la biroul lui; vrea să lucreze și nu poate: îl strînge ceva la spate. O roagă pe  colega de birou): Fii drăguță, vezi, am ceva în spate? Că mă doare!

Colega: Imediat, dragule! ( se scoală, curioasă; se uită la spatele Omului): Interesant! E o umflătură ciudată…Hm, n-am mai văzut așa ceva! Eu zic să te duci la doctor, paza bună…Hai, lasă naibii lucrul, sănătatea înainte de toate!

Omul: Mulțumesc, dragă! Dacă întreabă șeful…

Colega: Fii liniștit! E un tip înțelegător…Pa! Și sănătate! (întuneric).

2.

Omul (asistentei): Bună ziua, am venit la dumneavoastră…

Asistenta (sec): Aveți programare?

Omul : Nu, dar poate fi un caz grav…am o durere-n spate care nu mai trece…

Asistenta (se uită-n registru): Vă programez vineri.

Omul : Nu e prea tîrziu?

Asistenta : Ce vreți, suntem o țară de bolnavi! Și doctorii nu mai fac față…deci, peste două zile, la ora 12…

Omul : Nu vreți să aruncați un ochi, măcar să știu dacă e grav…

Asistenta (se uită, plictisită): A, e un neg inflamat…vi-l scoatem vineri, mai rezistați puțin! două zile nu-s o viață! (tare, spre culoar) Următorul! (întuneric)

3.

Omul (stă pe-o bancă, în parc. Lîngă el se așează un bunic, cu nepoțelul).

Nepoțelul (după ce-l studiază pe suferind): Buni, uite, nenea ăsta are cocoașă!

Bunicul (îl smucește): Șșșșttt!!! Mai încet! Nu-i frumos!

Nepoțelul: Da nici să fii cocoșat, nu-i frumos!

Bunicul (îl cîrpește): Hai acasă! Mă faci de rîs! (pleacă amîndoi, copilul uitîndu-se, peste umăr, la „cocoșat”).

4.

Omul (ajunge acasă. Se vede clar că suferă: discret, dar suferă).

Soția (pune masa): Ai venit mai devreme, iubitule! S-a-ntîmplat ceva?

Omul : Nu mă simt bine…ia vezi, ce-am la spate? Mă doare cumplit, de azi dimineață!

Soția (îi dă haina jos și privește, superficial): A, te-ai zgîriat de la bretea…trece! Spune-mi, îmi dai niște bani să-mi iau o poșetă?

Omul (umblă-n pormoneu și scoate banii; soția-l pupă, domestic, și fuge la magazin).

5.

Omul (merge pe stradă, încet, chinuit de durere. Trece pe lîngă un orb, tipul clasic, cu baston alb și ochelari negri. Se ating): Of, mă scuzați! N-am vrut…

Orbul: Nu face nimic, domnule, sunt obișnuit…dar recunosc în tonul vocii dumneavoastră o suferință profundă…

Omul: Da, mă doare teribil spatele…o durere constantă…de azi dimineață…

Orbul: Pot să vă consult? Știți, eu fac masaj și am anumite abilități…

Omul: Sigur, de ce nu?

Orbul (se apropie de om, îi palpează spatele și, după o mică pauză, trage brusc. Omul icnește): Hm, ca să vezi!

Omul: Ce era?

Orbul: Aveați un cuțit înfipt în spate…Ciudat cum nimeni nu v-a atras atenția!

Omul: Ciudat cum tocmai dumneavoastră ați observat!

Orbul (zîmbind, discret): S-ar putea spune că avem și noi forma noastră de vanitate. La revedere!