V-ați visat îngerul, în copilărie? Aveți amintiri…prenatale?

Cu îngerul n-am amintiri nici pre, nici post; de visat, trebuie să-l fi visat, dar nu-mi aduc aminte. Oricum, cînd spuneam rugăciunea Înger, îngerașul meu…bănuiesc că mă asculta de undeva, din proximitate…(putem vorbi și de femei angelice? Nu? Mi-era teamă de asta!).

Ce credeți despre autodidaxie?

            Școala poate fi făcută și acasă, cu tine ca unic profesor. Exemplul lui Eminescu, ori al lui Caragiale (pe lîngă Creangă), mi se par elocvente. Dar vorbim de genii!

            Eu, care (încă) nu intru-n această categorie, ca să fiu sigur că învăț ceva, m-am făcut profesor universitar. Astfel, măcar sunt obligat să citesc…

Ce ați descoperit deosebit în arborele genealogic personal?

            Un bunic patern care era geambaș într-un sat, la granița Bulgariei cu Turcia (de la care, probabil, mi s-a transmis dragostea pentru cai) și unul matern care a fost cherestegiu în Silistra (de la care, poate, mi s-a transmis interesul pentru Noaptea furtunoasă). Străbunicilor le-am pierdut urma. Cînd aud că unii au arbori care-ajung pînă la Dracula, mor de invidie!

            Să vedem ce va adăuga viitorul, însă…s-ar putea să-i egalez…

Au nevoie elevii noștri de profesori de religie? Sau numai de…sport?

            Elevii au nevoie de profesori valoroși, indiferent ce predau. Personal, am avut cîțiva, în liceu, care mi-au alimentat pasiunea pentru literatură și teatru. Deci, intră-n rîndul materiilor importante și religia și sportul, cînd are cine să le predea.

Altfel, te poți trezi cu elevi pioși la ora de sport, și cu tineri care trag de fiare, la ora de religie…

Ce instrument de scris folosiți/ați folosit?

Ca un copil al secolului, acum folosesc calculatorul: nici nu aș mai putea scrie de mînă! Corectura se face mai bine și textul rămîne (dacă nu ți se fură scula). Am avut însă, pînă de curînd, doi amici care scriau numai la mașina de scris; și mai am un coleg, la facultate, care se mîndrește cu faptul că nu folosește laptopul. Mă rog…

Cred că pentru un om care scrie, azi, nu mai este cale de întoarcere.

Sunt și cazuri, neplăcute, în care defectarea calculatorului devine un accident cvasi-tragic! Mda…

Ce înseamnă atitudine, implicare civică, pentru un creator contemporan?

            O, ce cuvinte mari! Atitudinea n-ajunge: mai trebuie să aibă și consecințe. Eu îi terfelesc pe proști și pe ipocriți de ani de zile, dar numărul lor nu scade. Cît privește îndemnul „să luăm atitudine!”, are ceva neconvingător. Ca și întrebarea „cum vă implicați civic?”.

Trebuie charismă ca să obții rezultate; și adeziunea auditoriului/ privitorului.

Ce făceați pe 22 decembrie 1989? Ce ați face acum, în acel context?

            Eram la teatru, repetam Caragiale și, nu mai știu cum, cineva a dat drumul la televizor: am văzut tandemul Caramitru/Dinescu, ne-am bucurat, am lăcrimat și ne-am îmbrățișat. Apoi, am anunțat că înlocuiesc piesa lui Caragiale, cu Rinocerii lui Ionesco.

A fost una dintre cele mai fericite zile ale vieții mele! Nu o reneg, ca alții. E o lașitate să-ți regreți emoțiile și clipele de fericire…

Acum, nu știu ce aș face…emoția și bucuria n-ar mai fi aceleași. Nu orice stare poate fi retrăită…

Sunteți colecționar? Iubiți pisicile? Alte pasiuni?…

            Ca orice copil de la oraș, pe la 7-8 ani am început să strîng timbre (și acum am un clasor destul de mare). Mai tîrziu, cărți poștale vechi, recent – bancnote și monede. Dar nu este vorba de pasiuni devoratoare…

            Ca hobby, cvasi/notoriu, gastronomia & oenologia. Și jurnalul. Scriu, zilnic, măcar o însemnare: ca regizor, scriitor, profesor, umorist, gourmet…Așa s-au născut șase din cărțile mele, între anii 2000-2014.

Vă e teamă de globalizare ? Ce vă nemulțumește, în anii noștri „postmoderni”?

            Nu mi-e teamă de globalizare și nici nu regret anii noștri post-moderni. Dacă ar fi să mi se pară excesivă o trăsătură recentă a artei, ar fi predilecția pentru trivial și limbajul pornografic. Cum am mai spus-o, e bine că a dispărut cenzura, dar e regretabil că a luat cu ea și măsura.

Studenții mei însă, actorii tineri cu care lucrez, nu gîndesc așa. Montez acum o piesă contemporană: în ea există (cel puțin!) o replică nereproductibilă. Am vrut s-o tai, dar mi-era frică să nu fiu etichetat ca depășit, de interpreți – care au în jur de 25-30 de ani.

            Cît despre politicieni, nu vreau să cad în ponciful înjurării lor cotidiene: acești „curajoși” care se cred importanți fiindcă rostesc cu dispreț nume de președinți și premieri, uită că nici pînă-n 89 nu aveam conducători. Și mai uită că pe-atunci tăceau mîlc, de frica „organelor”…

V-ați dori o casă la țară? Aveți deja?

            Deși sunt un citadin, crescut în București și trăitor (de peste un sfert de secol) în Iași, visez la o casă de vacanță (chiar dacă nu prea am vacanțe). Dar nu o casă la țară fără apă, curent, cablu tv, net.

Nu știu dacă o să apuc vremea s-o am. E o dorință cu termen permanent. Neavînd rude (exceptînd copiii, care-s și ei risipiți prin mari orașe) nici nu am la cine mă duce-n week-end.

Am o prietenă la Cîmpulung Muscel, unde mă simt minunat: dar distanța și programul încărcat  nu mă lasă să ajung acolo, prea des…