…Sunt și de-astea! Grav ar fi să fie numai zile idioate; eu am noroc: 5% sunt acceptabile…
O zi defectă începe la ora 3, deși te-ai culcat la 1. Pîn aproape de 7, te gîndești la subiecte care te-ar putea adormi: numeri oi (la mine n-are efect – ajung pîn la 5.0070, și tot degeaba!); te imaginezi lîngă Nicole Kidman, punîndu-i bigudiuri…încerci să visezi îngerii dodoloți fredonînd noi cîntece de leagăn…iei somnifere naturiste…la 6,30, în fine, începi să sforăi. La 7, sună ceasul.
Bătînd mărunțel din buzițe, privești spre cer… ca să vezi dacă e soare. Nu e. Pleci cu taxiul la o ședință. La facultatea unde te duci, aproape zilnic. Fiindcă ești profesor; unii, bășcălioși, cică n-ai depășit pragul de student? Ha-ha, rați ai dracu!…
După ședință, treci vis-a-vis, la pedicurist, să-ți scoată, în fine, după doi ani de suferințe, unghia încarnată. Prima angajată vine și după ce-ți privește degetul, intră-n parkinson. A doua, mai curajoasă, printre tremurături vizibile, zmulge unghia cu un clește tip potcovar. Tu urli înfiorător, pedicurista ajunge la terapie intensivă, iar clienții/pacienții pleacă spre secții medicale olecuță mai blînde – obstretică, ori autopsie.
La prînz ai o întîlnire cu un istoric al artei care te invită să-ți dea o carte monumentală, în care a scris și despre tine. Sigur că te duci! Stabiliți întîlnirea la un local din centru. El vine cu un hamal după dînsul. Hamalul lasă sacul jos și iese, rînjind sardonic. În sac e cartea.
Cazi pe scaun și comanzi un litru de vin. Cartea are cinci volume a 900 de pagini. Costă o chenzină, dar o poți plăti și-n rate. Dai 500 de lei avans, autorului, care pleacă distant și acru.
Rămîi să mănînci. Pînă-ți vine comanda, răsfoiești antologia. Ești și tu undeva, expediat în trei rînduri. Te întrebi cît au dat ăia cărora li s-au dedicat 20 de pagini…
Mai bei, de necaz. Comanzi un mușchi de vită, în sînge. Bucătarul a înțeles crud. Întorcîndu-l, să vezi dacă e și fo părticică mai prăjită, atragi atenția unei octogenare care vinde ziare alături, și intră periodic, la toaletă. Senila se uită îngrozită-n farfuria ta și răcnește, isteric, „canibalul! canibalul!”…vine poliția, firește, instituție amatoare de anchete-n restaurante.
Scapi cu greu, după ce bucătarul iese din cuhnie și confirmă că e vită. E pus să mănînce. Ești pus să plătești.
Cînd ieși, comanzi un camion, să-ți ducă volumele acasă. Ei nu-nțeleg și le depun la groap de gunoi a orașului. Că și-acolo-s bibliofili.
Ți-amintești că n-ai plătit telefonul: între trei leșinuri, scoți o sumă achivalentă cu costul celor cinci volume. Îți revii cînd plătești rata la Bancă. De fericire că e ceva mai mică, fredonezi Internaționala. Coada la casă, se face mai mică.
Ajungi la o lansare de carte unde trebuie să prezinți autorul, și cartea. Fiindcă ajungi cam tîrziu, ți se alocă numai un minut, pentru speach. Spui că scriitorul e genial și, în fine, adormi. Compensatoriu…
Cînd te trezești, dimineața, observi că e o altă zi: poate, mai puțin defectă…