Ce frumos spune Tudorică Mușatescu, în ultimul său interviu: „Mi-am asigurat un cavalerism al mizeriei!”.

Îmi permit să afirm că am trecut și eu, prin el…(n-o spun ca o laudă, firește!).

                                                                        *

            Cînd am deschis ochii-n teatru, citeam declarații ale dramaturgilor care țineau cont de public. Adică, toți visau succesul de cassă.

            Azi, tot mai mulți declară că nu-i mai interesează reacția spectatorilor; ba chiar Dea Loher (autoarea piesei Hoți, montată și la Naționalul bucureștean), mărturisește că nu scrie pentru scenă, ci …împotriva ei.

            Dacă nu e vorba de cochetărie, ori spirit ludic, consider că autoarea unei asemenea declarații nu ar trebui jucată.

                                                                        *

            Un cunoscut blogger spune că „Hamlet, în regia lui Marcel Țop a fost o piesă bună și atît”.

            Două întrebări i-aș pune acestui tînăr foarte apreciat pe blog: 1) dacă n-ar fi fost pusă în scenă de Marcel Țop, ar fi fost…mai puțin bună? 2) Hamlet e doar bună, ori rămîne capodopera dramaturgiei universale?

            Dar poate-s eu prea de modă veche…

                                                                        *

            Mi-a plăcut să tai din texte, cînd era nevoie: în tinerețe (aveam doar 23-24 de ani), un regizor brăilean mai în vîrstă îmi dădea cîte două sticle de votcă să-i scurtez piesele pe care urma să le monteze.

            Mai tîrziu, am tăiat dintr-o piesă a lui A. Dohotaru …55 de pagini! (textul avea 105!). A fost la premieră: culmea, s-a arătat încîntat! Nici DRP nu se supăra dacă-i modificai lucrările (i-am redus mult, Ca frunza dudului…).

            Recent însă, am tăiat fără plăcere două acte din A douăsprezecea noapte: trebuia să rămînă doar o oră și jumătate de spectacol. Și n-aveam destule zile de repetiții.

Ce vreți: mai moare și toreadorul, nu numai taurul…

                                                *

În ziarul on-line Metropolis apar foarte des exprimări amendabile: că tot am pomenit de prințul Danemarcei – ni se spune că dramatizarea spectacolului sibian este semnată de Oana Stoica și R. A. Nica, regizorul montării.

Imposibil! Hamlet este piesă de teatru, nu mai acceptă dramatizare! Cel mult, adaptare; sau parafrazare; ori localizare. Dramatizare, nu!

Dramatizare poți face după Maestrul și Margareta, Oblomov, ori Moara cu noroc. De altfel, toate trei au fost dramatizate…

                                                *

Două jocuri de cuvinte delectabile: unul, al Rodicăi Zafiu, un titlu din Dilema veche  – „Am înfrînt!”. E admirabil ca opus al poncifului „Am învins!”. Dacă doamna ar fi continuat însă „am înfrînt prejudecățile!”, spre exemplu, titlul ar fi căzut în banal.

Al doilea, un autorăspuns din același Metropolis: Maia Morgenstern se întreabă ce face ea ca ambasador (al. Turismului –n.n.); și răspunde – „ambasadez”.

Bine găsit, verbul!…

                                                *

Să citești și să te crucești: cică nepoata lui Cehov (Olga Cehova – nu soția lui, Olga Knipper – Cehova!) nu numai c-a făcut spionaj pentru ruși, dar se zice c-a fost și actrița preferată a lui…Hitler!

Hm…!