Adresa de e-mail:

contact@bogdanulmu.eu

Minciuni, „tromboane”, „gogoşi” & minciunele convenţionale

      E clar că sinceritatea n-are ce căuta în diplomaţie şi, păstrînd proporţiile, în societate. Nu e sănătos să fii deschis cu duşmanii, dar nici cu prietenii. Cele mai multe divorţuri au la bază sinceritatea deplasată a unuia dintre soţi : am un amic care a terminat-o cu soţia deoarece într-o seară, pe la al 15-lea pahar, i-a mărturisit consoartei că şi-s pălmuit soacra, cu sete. Şi mai am o colegă care a rămas văduvă după ce i-a spus bărbatului – oleacă mai în vîrstă – că are o juma’ de normă la un salon de masaj thailandez.

Şi-ntr-o piesă a lui Ibsen, un tip deplasat era atît de direct cu lumea din jur, încît în finalul dramei rămînea …singurul erou în viaţă!…Ptiu!

            Evident, n-avem de ce să ne facem griji, numărul ipochimenilor sinceri nedepăşind, azi, în România, 1% din populaţie. Oamenii civilizaţi nu aruncă cu adevăruri în populaţie, de dimineaţa, pînă seara. Ei recurg la limbajul minciunilor convenţionale .

Spre exemplu, cînd, de ziua numelui, primiţi de la colegii de birou o pastă de ras şi o sticlă de votcă, prefăceţi-vă că sunteţi în culmea fericirii :” Vai, asta e votca mea preferată! Unde aţi găsit-o? Că şi eu, mîine, o să-mi iau fo’ două-trei lăzi, să fiu sigur că nu dispare!…”. Nu e bine să adăugaţi „ce merge votculiţa asta după o tartină cu caviar! Phii!!!” , deoarece oaspeţii or să creadă că aţi fi vrut în cadou şi icre negre, şi se pot mîhni.

Nici nu e diplomatic să constataţi că poşirca cu pricina e făcută de un delincvent notoriu, în propriul garaj, din electrod, pufoaică şi lichid de frînă: elegant e să supralicitaţi la modul „sigur e Finlandia şi au greşit eticheta la îmbuteliere!”.

            Sau, deoarece am pomenit de pastă de ras : chiar dacă sunteţi spîn, prefăceţi-vă c-a picat la ţanc, fiindcă vi se terminase săpunul de baie.

Deşi, e bine să cunoaştem gazda, cînd mergem în vizită, să nu ducem un tablou de Tonitza, spre exemplu, unui chior, sau un tort de frişcă, unui diabetic ; nici o pipă – unei liceene, o juma’ de porc – unui anorexic, ori un stilou, unui analfabet. Sau, pentru orice eventualitate, stiloul măcar să fie cu peniţă de aur, să poată recupera ceva din el, nefericitul destinatar…

            Cînd ştiţi că un cunoscut se luptă de un an să slăbească, mîncînd numai lăptuci cu lămîie, zilnic, n-are rost să constataţi, cu glas tare,”ţii degeaba regimul ăla!”. La nervii provocaţi de dieta strictă, unui gurmand, vă puteţi trezi strîns de gît, pur şi simplu!

            Şi mai încetaţi şi cu urările deplasate, tip „vă doresc o zi bună!” : ce, parcă dacă ne-o doreşte cineva, formal, o s-o şi avem?! Mai bine să tacă respectivul – pieţar, şofer de taxi, măcelar, operatoare ING – şi s-o avem realmente! Cu un tic verbal/ipocrit, nu se face primăvară…

            Feriţi-vă şi să aduceţi veşti neplăcute : în antichitate, purtători de ştiri nasoale erau prăjiţi, scoşi în usturoi şi daţi la raţe. Azi, sunt numai evitaţi. Sau, în cel mai rău caz, luaţi la poceală.

            Renunţaţi şi la generalizări : tinerii de azi-paraziţi !, capitaliştii – au distrus combinatele lui Ceaşcă!, eh, femeie – şi blondă!, bărbaţii-s toţi, nişte porci! etc.; ar trebui înlocuite cu unii/unele. Astfel, evităm şi gafele ineluctabile de genul „toate actriţele-s curve!”, spusă la o recepţie în care o jumătate dintre femei erau actriţe ; sau contabilii au capete pătrate – gazda fiind contabil!…

În fine, vă mai dau un sfat : evitaţi diminutivele. Şi cînd e vorba de persoane – „şe faşe Costicuţî ? ” , Trăienel (Băsescu!), decăniţă şi cînd e vorba de obiecte („cîrpuliţă”, „cărăfioară”), ori cuvinte abstracte – sufleţel-perechiuţă, metempsihozuţă, antinomioară ş.a.m.d.

Fiindcă văd că n-aţi priceput nimic şi nici nu aveţi de gînd să băgaţi la cap, va urma