Ploioasa Anglie…


Am mers pe malul mării: era un vînt incredibil de puternic. Mai – mai să mă ia pe sus!(a fost prima dată cînd m-am bucurat că sunt mai corpolent). Un vînt infernal! Am intrat într-o sală de jocuri, despre care ni s-a spus că ar fi cea mai mare din zonă. Decepționantă! Aparate modeste, am pierdut timp și bani prefăcîndu-ne că ne-am distrat (cam ca la o nuntă, unde nu mai simt bine, de peste douăzeci de ani!).

            De la frig, am simțit nevoia să beau ceva. Am căutat o cîrciumă ca-n modelul meu inspirat din filmele irlandeze, cu oameni pitorești și decorațiune afumată de miile de trabuce consumate, cu mese de lemn și halbe uriașe. Am găsit o dată ceva asemănător, Crown Inn, lîngă Taunton. A fost minunat! Aici am găsit o altă marcă de whisky și o altă marcă de bere. Din berile care se găsesc în țară, aici n-am văzut decît vreo patru. Culmea, după cunoașterea atîtor beri, n-am găsit una care să mă facă paf…

Seara s-a terminat în Taunton, cu o cină modestă (m-am ferit de ubicuul lor fel de mîncare fish & chips). Un obicei englez ciudat: oriunde comanzi mîncare sau băutură, plătești înainte. Mă rog…

Într-o zi am fost invitat la niște prieteni să pregătesc o specialitate de-a mea –salata berlineză. Am făcut cumpărăturile într-un mare magazin de-al lor – Morissons. Am cumpărat o carne de vită care arăta bine. Pusă la fiert însă, a rămas doar jumate din cantitate, și-n plus, era apetisantă …precum o bucată de carton. Gazda mi-a spus că e o problemă în Anglia, cu această carne. Ciudat! O țară cu tradiție în creșterea acestor animale!…Riscam să compromit mîncarea: o specialitate cu care am înregistrat succese în Germania, Spania și Austria, Republica Moldova să devină mediocră, tocmai în Anglia?!

Pînă la urmă am dres-o din sos, la care am muncit de trei ori mai mult ca de obicei. A fost dificil, fiindcă ingredientele erau dulci, mult mai dulci ca-n România, și trebuia să le dau o tentă de acreală. Calvar, ce mai! Am încercat, estimp, cinci sortimente de bere: vreo două, în fine, stimabile.

În Briston am fost și-n barul Shakespeare, care n-are nici o legătură cu marele Will; dar e important c-am fost. Apropos de teatru, am spicuit cîteva titluri cunoscute de pe afișele Londrei: The Lion King, Coriolanus, Ghosts, Henry V, The Mousetrap (se joacă, fără întrerupere, de…62 de ani!), Richard II,Twelve Angry Men, The Bodyguard, The Chocolate Factory,Les Miserables, The Phantom Of The Opera ș.a.

Am fost și-n Bath, un alt oraș plin de culoare: case în stil victorian, o librărie minunată, cu prețuri derizorii (numai 3 lire Opere complete de William Shakespeare! și doar două lire o pereche de ochelari de vedere!); și un magazin de brînzeturi din care nu m-am putut abține să-mi cumpăr un Cedar dumnezeiesc.

Mă voi întoarce, sigur: fiindcă a mai rămas o parte din Anglia, necunoscută.