După cum știe toată lumea, anual, între 10 – 14 octombrie, Iașul este gazda tradițională a pelerinilor care vin să se-nchine la moaștele Cuvioasei Parascheva. Obiceiul durează, probabil, de aproape un secol, dacă e să-i dăm crezare unui bătrîn de 96 de ani, care a declarat reporterului tv că vine aici de …91 de ani. E ceva, nu!?
Evit să ies în centru în această perioadă: e prea multă lume, și prea pestriță. Cum zicem noi în teatru „distribuția e neomogenă”.
Și totuși, într-o zi, avînd treburi ce nu necesitau amînare pe bulevardul Ștefan cel Mare, ce-mi dă-n cap ideea, ia să admir și eu olecuță cucernicii care stau la coadă, uneori, peste o zi, ca să poată atinge binefăcătoarele moaște, ce ocrotesc Moldova de secole, se pare.
Am asistat în tăcere empatică, o perioadă, zicîndu-mi că nițică sfințenie nu strică, în mileniul ăsta dedulcit la păcat. Apoi, m-am deplasat de-a lungul cozii, încercînd cu greu să-mi ascund admirația.
Dar am reținut și cîteva strigăte și jelanii care mai animau atmosfera: citez din memorie:
– Nu te băga în față, babo! Moartea te caută pe-acasă, și tu…
– Văleu, mi-a furat portofelul! Uscați-s-ar mîna cu care mi l-ai luat, hoțul Dracului!
– Îmi uitai medicamentul acasă! Ghinionul naibii, tre să ies din coadă…și am stat degeaba zece ore… Ptiu!
– Ia mîna de pe fundul meu, animalule! Și ălălalt! Obsedaților, sunteți la Mitropolie și vă arde de pisică pe orez!…
– Chemați Salvarea, a leșinat o femeie! Mai chemați una, c-au mai căzut fo șase!
– Bețivule, nici aici nu te poți abține?! Phui! Ce-ai tras, de pute așa, samahoncă?
– Dați ceai cald la toată lumea! Ăluia i-ai mai dat o dată, nesimțitule!
– Țineți-mi și mie rîndul, că mă scap pe mine!
– Vezi că mă arzi cu lumînarea, chiorul naibii!…
M-am bucurat că aceste cozi nu-s plicticoase și răspîndesc în jur un aer de incontestabilă pioșenie. Acum am înțeles de ce lumea are răbdare, ore-n șir, curată la suflet, să aștepte purificatoarea întîlnire cu toleranta Cuvioasă…