Am încercat, în Varșovia, un restaurant dintr-un lanț de localuri, Zapiecek (polskie pierogarnie), șapte, la ora actuală, specializat pe colțunași.

Am început cu o supă de sfeclă, nu rea, dar dulce, necondimentată (cusurul acestei bucătării). Personal, aș fi preferat să aibă un sos de hrean în ea sau niște borș; și rar-găsibila aici, ciușcă. Dincolo de asta, am băut un vin acceptabil (dar cam scump, în zonă!) și am comandat o porție de colțunași, cu diverse umpluturi: cu brînzeturi – roquefort, brie, camembert, cu varză, carne, spanac, somon. Cel mai neplăcut gust îl aveau cei cu somon, poate unde peștele cu pricina nu se lipește de noțiunea colțunași. Am văzut că sunt și colțunași de desert, sunt și băuturi calde, shoturi cu patru tării diferite, la numai 14 zloți setul…în fine, merită investigat și-n zilele următoare.

Seara tîrziu, în centrul Capitalei, un tînăr amețit îmi spune ceva-n polonă. Explic că nu-nțeleg. Îmi vorbește-n engleză: vroia o țigară. Eu tocmai fumam una de foi, din cele ieftine. Eram pe la jumătatea ei. Îi răspund că n-am alta, dacă vrea i-o dau pe cea deja aprinsă. „Is my dream!”-se înflăcărează junele și mi-o smulge din mînă. E reconfortant să constați că ai ajutat un necunoscut să-și împlinească visul – fie acesta unul din cele modeste…

Stau la hotel Harenda, în centrul Varșoviei. Dată fiind plasarea, prețul este mare și condițiile modeste. E un hotel cu culoare lungi și multe camere, mici, înșirate pe vremuri, pesemne, pentru turiștii aduși din țări estice, ori delegații la congresele partidului. Camera n-are frigider, ceea ce mă enervează întotdeauna. Cum n-am mic dejun inclus, iau seara ceva de gustat, după ce mă trezesc. Fiind frig afară, pun pachetul pe micul pervaz al ferestrei. Dimineața, înainte de ora 7, aud niște zgomote suspecte. Așa cum am intuit, zgomotele veneau de la fereastră. Am apucat să văd o pasăre bine dezvoltată, cred că era cioară, cum dădea cu ciocul în punga mea cu pește sărat. Mi-a găurit ambalajul și a deteriorat oleacă peștele. Am recuperat, parțial, bronhiotul.

Așa ceva am mai pățit cu 35 de ani în urmă, la hotelul Continental din Constanța; numai că acolo era un pescăruș necruțător: atunci n-am recuperat nimic din gustare!…

Am mai băut într-una din zile, un bubble-tea, o băutură sofisticată, nealcoolică, rar găsibilă în România. Era spectaculoasă și pregătirea ei, folosindu-se multe recipiente din sticlă, familiare nouă din laboratoarele de chimie. Am luat bule cu aromă de maracuja și pepene. Nu părea prea ieftină, pentru noi (14 zloți –cam 15 lei), dar să nu uităm că la ei salariile-s de două ori jumate mai mari!

Am vrut să intru sîmbătă seara într-un local cu prețuri populare – 4 zloți orice bei. N-am găsit loc, era ful de studenți. De altfel, ca și Cracovia, Varșovia este plină de localuri pentru studenți.

Am mai mîncat la un resturant mare, în centrul vechi, Bazyliszek , un tartar perfectibil (polonezii iubesc tartarul, dar nu știu să-l prepare: mi-au adus usturoi, muștar, dar lipsea sosul negru, caperele, iar pîinea nu era prăjită); am gustat dintr-o cremă de ciuperci plăcută și un gulaș cu zeama bună (carnea cam tare!), un șnițel cam prea bătut, o pîine neagră, bună, cu fibre și semințe, un vin roșu acceptabil…La final ni s-a servit o tărie, din partea casei.

Etajul 40, la Marriot. Un pahar de vin foarte bun, privind orașul de sus. Panoramă de vis. În stînga se vede Palatul Culturii, clădire geamănă cu Lomonosov și Casa Scînteii a noastră. Din nou, o seară plăcută, cu Agata, colega ei de apartament și Bogdan al meu. Le-am gătit și eu într-o zi, au recunoscut că e profi, dar pentru gustul lor, prea picant. Jignit, am refuzat să repet operația și am îndrumat polacii să lectureze măcar Sarea-n bucate…

N-am prea văzut aici cerșetori și cîini vagabonzi. Canalele tv din hoteluri nu-s prea diversificate, cuprind în jur de 22 de programe. Poloneze, unul rusesc, unul englezesc, două franțuzești, unul publicitar. Cît stăteam eu în cameră (puțin), mi-au ajuns.

Ultima seară, la Babușka, local cu specific rusesc: nimic deosebit. Pelmeni, varenki (aceeași colțunași de la Zapiecek!), un vin sec din …Republica Moldova. Local mic și gol, închide devreme…dezamăgitor.

Muzeul de artă, bine organizat, pictori remarcabili, o preocupare deosebită pentru avangardă, happeninguri, proiecții, instalații. L-am vizitat pe îndelete. Fiecare sală avea supraveghetoarea ei! Nu fac economii, cînd e vorba de artă: cinste lor! Muzeul era plin de vizitatori.

Înainte de plecare, o vizită la Barul de whisky: atmosferă plăcută, un pianist care cantă muzică bună, eclerajul discret, cu niște lămpi originale și, evident, un whisky excelent, pe care nu l-am văzut la noi. Cred că un bar de whisky în Iași, ar fi ceva profitabil, pentru noi toți.

 Polonia = un moment plăcut. Oricînd, repetabil. Voi reveni, dar după ce văd Japonia, ori Dubai…