-
File dintr-un jurnal teatral
Am aflat că Biserica are ce are cu filmul lui Mungiu, cel după cazul Tanacu (peliculă care-a obținut două premii la Cannes!). Mi-amintesc și de spectacolul Evangheliștii, făcut de Benoît Vitse, care a scandalizat România, deoarece …își bătea joc de religie. „Lăsați-ne sfinții îmbrăcați!”- clama un actor care nici nu văzuse spectacolul. Și oricum, piesa…
-
O carte despre teatrul atipic
Alexandru Boureanu este și el, consonînd cu titlul tezei, un atipic: face naveta între Craiova și Tulcea, se află la al doilea doctorat, dar ar putea fi, foarte bine, la al patrulea (dacă ne gîndim că a profesat, în teatru, aproape toate meseriile: actor, regizor, secretar literar, director). Și…
-
Notite de calatorie: Relația mea cu Bulgaria
Pînă-n 89 nu am văzut decît o țară: Bulgaria. Și asta, fiindcă aveam rude și ne chemau. La 6 ani am fost în Silistra, apoi, pe la 11 ani, la Ruse și Sofia. La 13 ani am văzut Nisipurile de aur și Varna. În 1976 am fost la Plevna, în turneu,…
-
Dileme caragialene
După trei experiențe studiate, zic și eu, odată cu regizorul Valeriu Moisescu, „Caragiale ar fi greu de redat și-n română!”(el se referea la faptul că traducerea în limba rusă, pe care a lucrat la Leningrad, avea sensuri deloc caragialene; la fel povestea și Alexa Visarion, cînd l-a montat la Moscova). Nu e o glumă:…
-
Minciuni, „tromboane”, „gogoşi” & minciunele convenţionale
E clar că sinceritatea n-are ce căuta în diplomaţie şi, păstrînd proporţiile, în societate. Nu e sănătos să fii deschis cu duşmanii, dar nici cu prietenii. Cele mai multe divorţuri au la bază sinceritatea deplasată a unuia dintre soţi : am un amic care a terminat-o cu soţia deoarece într-o seară, pe…
-
Ce-am mai văzut/înghițit în sec/mîncat, prin Paris…
…Cum știți, o masă-n Orașul-Lumină costă între …3 și 300 de euro. Eu m-am plasat, lucid, suferind, dar realist, înspre limita inferioară. Mare caznă pentru un gourmet să nu-și poată satisface toate poftele, într-o capitală a rafinețurilor ! (inclusiv, gastronomice). Țin minte că Horia Lovinescu, mare dramaturg și director de teatru, a refuzat de mai…
-
Eba, e da!
La bacalaureat promovabilitatea a fost, în toamnă, 24,27%. Un secretar de stat din minister a declarat că nu e chiar un dezastru! * Nu e. Dar pe vremea cînd eu l-am dat era de 85%. Nu știu de ce.* Și Costel Busuioc a picat și-a doua oară: la vocea lui mai trebuie și carte? Păi…
-
Din jurnalul unui ludic
Îl citesc cu plăcere pe Alex Ștefănescu. Dintotdeauna. E spiritual, are instinct critic, are consecvență-n politică și mai are, în fine, spirit ludic. Cu mai multe luni în urmă a publicat în România literară un mic dicționar de definiții umoristice. E drept, cîteva erau cam forțate. Majoritatea însă, m-au amuzat. Selectez cîteva, pentru iubitorii jocurilor…